„Medic ortoped de la Spitalul de Urgenţă Craiova arestat pentru şpagă” sună un titlu din presa locală. Astfel de titluri nu mai miră pe nimeni, în afară de străini, care nu au auzit de aşa ceva decât în ţările bananiere. Sub acest titlu de fapt se ascunde criza profundă a sistemului medical românesc, întreţinută şi amplificată permanent de 22 de ani. În 1989 sistemul medical românesc era bine organizat, era funcţional şi îşi îndeplinea bine rolul şi avea specialişti care reuşeau să suplinească lipsa dotărilor tehnice. Şi mai presus de toate sănătatea nu era o marfă.
Situaţia a început să se înrăutăţească începând cu guvernele care s-au succedat la putere din 1990 şi până astăzi şi care au văzut în bugetul sănătăţii o sursă considerabilă de venituri, pe care le-au direcţionat către orice altă zonă în afară de sănătate. În acelaşi timp, politicul a început să intervină din ce în ce mai mult în numirea directorilor de spitale (sau „manageri” cum e mai nou la modă), pentru că şi aceştia aveau la dispoziţie fonduri ce puteau fi deturnate.
Treptat şi afaceriştii din România au descoperit ceea ce se cunoaşte de mult în Occident: sănătatea este un domeniu din care pot să scoată profit. Oamenii pot renunţa fără mari dificultăţi la smartphone, la haine scumpe, la bijuterii, la maşini, dar nu pot să renunţe la sănătate. Marii capitalişti ştiu că atunci când au copilul, mama sau tatăl bolnav, oamenii sunt capabili de orice sacrificii, nu în ultimul rând financiare. Dar ce se întâmplă cu cei care nu îşi pot permite aceste cheltuieli şi care nu sunt deloc mici? Au ei acces la viaţă, ceea ce implică şi sănătatea? Bineînţeles că nu şi sunt lăsaţi să sufere sau să moară dacă nu fac rost de suma necesară tratamentului. În acest context retorica urlată de toată presa aservită burgheziei urmăreşte să creeze impresia că transformarea sistemului de sănătate într-o afacere care să aducă profit este un lucru benefic pentru toţi, iar oamenii ar trebui să fie de acord că trebuie să plătească dacă vor să trăiască. Mai mult, se urmăreşte desolidarizarea oamenilor, împărţirea lor în categorii antagonice: cei care plătesc asigurări de sănătate şi cei care nu plătesc, dar beneficiază de ele, conform ideii capitaliste că cine nu se poate descurca să fie lăsat să moară.
În curând, dacă îşi vor realiza planurile şi vor privatiza sistemul naţional de sănătate, după ce vom fi mers la medic, vom merge cu diagnosticul la firma de asigurări, să ne aprobe contabilul decontarea tratamentului. Iar dacă asigurările de sănătate vor funcţiona după modelul asigurărilor auto, vom avea multe surprize neplăcute.
Dacă acum, chiar dacă nu ai bani, eşti totuşi tratat, în viitor, după stabilizare la urgenţă, oamenii vor fi aruncaţi în stradă şi lăsaţi în voia sor
ţii.
Soluţia la această problemă nu va veni în nici un caz de la guvernul român, care oricum este supus Troicii şi care îndeplineşte întocmai şi la timp directivele acesteia. Soluţia trebuie să vină de la oamenii organizaţi pentru a îşi putea apăra dreptul la viaţă, oameni care trebuie să se unească şi să-şi apere şi cere drepturile, în stradă dacă trebuie, cum procedează fraţii lor din Grecia şi Spania, şi cum s-a procedat şi în România în cazul încercării de privatizare a S.M.U.R.D.
Xenia Ştefan
|