Între obiectivele prevăzute în statutul său „Asociația de Studii Sociale“ își propune să cultive valorile responsabilității și solidarității în cadrul comunității și „ să asigure posibilitatea într-ajutorării membrilor asociației ca și a altor persoane și categorii de persoane…. Prin acțiuni și programe de asistență medico- socială “, de asemenea intenționând „să acorde și să sprijine obținerea de burse, îndeosebi pentru tinerii studioși … “.
Pentru realizarea acestor obiective, Asociația a organizat un program permanent numit „Programul de Asistență Medico-Socială și Ajutor Umanitar “ (PAMSAU-ASS), activitățile sale adresându-se unor categorii sociale defavorizate și în special bolnavilor, copiilor și femeilor care se află în dificultate.
Proiectele acestui program vizează mai ales :
-Prevenirea abandonului școlar a unor copii și tineri cu deficiențe fizice și pshice sau din familii dezorganizate
-Asistența juridică, socială și educativă a copiilor și femeilor victime ale actelor de violență
Activitățile desfășurate în direcțiile de mai sus, până în prezent se prezintă astfel :
-Programul de prevenire a abandonului școlar:
• Identificarea unor copii sau grupuri de copii cu eșec sau abandon școlar, contactarea acestor copii și familiile lor, clădirea unor relații de încredere echipă-copii , echipă-părinți, îndrumarea acestor copii spre locuri de ucenicie sau de muncă , spre reintegrarea școlară.
-Programul de recuperare și integrare socială a unor copii și tineri cu deficiențe fizice și psihice sau care provin din familii dezorganizate
• Identificarea copiilor cu astfel de probleme, acordarea de asistență medicală și psihologică de către echipă la un nivel primar și îndrumarea și organizarea către forme mai complexe de asistență medicală și psihologică, acolo unde este cazul.
-Programul de cultivare a principiilor umanitare, de solidaritate și a valorilor comunitare :
• Realizare periodică a unor acțiuni cu și pentru copiii aflați în program a unor acțiuni ecologice, cultural-educative, de ajutorare și într-ajutorare. Acest program urmărind resocializarea copiilor aflați în astfel de situații, permite și echipei sociale o evaluare exactă a potențialului volitiv, de cunoșințe și de abilități ale fiecărui copil,a sistemului de evoluție și resocializare individuală și de microgrup.
Acest program a beneficiat și de parteneriatul Primăriei Municipiului Craiova, Școlii „Decebal“ , „Fundația pentru Tineret Dolj “ și „Centrului de Plasament pentru Minori nr.2 Craiova“
|